”Surâsul Albastru” te provoacă să te implici în comunitatea ieșeană prin activități de voluntariat. Pe baza principiului integritate în comunitate și centrare pe persoană, vom crea politici, programe și servicii care să sprijine persoanele diagnosticate cu autism.

Vino miercuri, 15 decembrie 2014, ora 16:00, la Centrul Multifuncțional de Servicii Sociale Comunitare Pentru Persoane cu Dizabilități ”Surâsul Albastru” din Aleea Sucidava, nr.6. (lângă Școala ”George Călinescu”) și spune DA provocării de a fi co-autor în demersul către implicare, solidaritate, dezvoltare.

De ce să aplici?
• Vei cunoaște și vei face parte dintr-o echipă de profesioniști tineri, cu studii și cu experiență în intervenția în autism
• Poți să evoluezi spre o carieră în acest domeniu
• Acumulezi experiență care îți poate fi de folos mai târziu
• Faci o schimbare în bine pentru tine și comunitate ajutându-i pe ceilalți
• Înveți să lucrezi în echipă
• Îți îmbunătățești abilitățile de comunicare într-un mediu de lucru
• Înveți să devii mai responsabil
• Ai șansa de a-ți pune ideile în aplicare
• Vezi zâmbetele și evoluția copiilor
• Te simți împlinit din punct de vedere personal

Nu uita să iei cu tine o copie xerox a cărții de identitate și un CV. După întâlnirea organizatorică, cei selectați vor fi contactați de către echipa noastră pentru a stabili viitoarele planificări.

Pentru mai multe informații nu ezitați să ne contactați la numărul de telefon 0748350285.

Succes!