Dacă sunteți deținătorul unei firme, încă mai puteți direcționa 20% din impozitul pe profit către un ONG – de exemplu, Asociația „Surâsul Albastru” care se ocupă cu terapiile copiilor diagnosticați cu Tulburări din Spectrul Autist sau către oricare organizație pe care o cunoașteți și pentru a cărei cauză pledați.

piggy-bank-kid

 

Firmele rentabile pot dona către organizaţiile neguvernamentale o cincime din impozitul pe profit fără să le coste nimic, dar numai 16% din ele utilizează acest instrument de finanţare.
La fel cum persoanele fizice pot distribui 2% din impozitul pe venit către organizaţiile neguvernamentale (ONG), şi firmele pot face astfel de donaţii – mult mai generoase: 20% din impozitul pe profit, în limita a 0,3% din cifra de afaceri. În România, însă, doar una din şase firme eligibile foloseşte această facilitate, prevăzută în Legea sponsorizării (nr. 32/1994).
Potrivit unui studiu prezentat de experţii companiei de consultanţă Ernst&Young (EY), aproape 200.000 de firme au realizat profit în 2013 şi, dacă toate şi-ar fi direcţionat cele 20 de procente către ONG-uri, s-ar fi adunat un fond de peste o jumătate de miliard de euro. „Cum poţi schimba România în bine cu 525 de milioane de euro?“ este chiar titlul studiului, prezentat de adevarul.ro.
Deocamdată, doar 30.651 de firme au utilizat acest instrument, donând către ONG-uri 118 milioane de euro (523 de milioane de lei), arată analiza EY. Ce-i de făcut? Gabriel Sincu, director executiv al departamentului Consultanţă Fiscală în cadrul EY, a explicat cum funcţionează mecanismul de donare a acelei cincimi din impozitul pe profit, dovedind că este mult mai simplu decât ar putea crede contabilii. În primul rând, trebuie elaborat un contract de sponsorizare în care se trece suma ce urmează a fi donată. „Această sumă este considerată cheltuială nedeductibilă şi se constituie ca un credit fiscal. Nu afectează baza de impozitare. Iar în momentul plăţii impozitului pe profit, către ANAF, se va achita doar restul din impozit, donaţia ajungând astfel direct la beneficiar. De exemplu, din 1.000 de lei impozit datorat, 200 de lei se trec în contractul de sponsorizare şi 800 de lei în ordinul de plată către ANAF“, a precizat Gabriel Sincu. Una dintre marile probleme cu care se confruntă firmele ce ar putea fi donatoare este aceea că plata donaţiei se face, calendaristic, înaintea raportării şi plăţii impozitului pe profit, lucru care ar putea genera încurcături procedurale. Dar Fiscul are o soluţie şi pentru asta: „În cazul în care se întâmplă ca suma donată să fie mai mare decât maximul eligibil, se poate face o reeşalonare pe până la şapte ani a părţii care-i revine ANAF din impozitul pe profit“, a arătat expertul fiscal.
Man holding piggy bank. Shallow DOF

Vă invităm să ne fiți alături în campania 20%!

Ne poți ajuta să continuăm proiectele dedicate acestor copii minunați și să le îndeplinim planurile de viitor devenind sponsorul nostru. Dacă firma/compania ta are profit și plătește impozit, ne poți sponsoriza, iar suma pe care ne-o oferi se scade direct din impozitul datorat statului. Virarea se poate face doar până la data de 31 decembrie 2015.

Conform Codului fiscal, art 21, al. 4, litera p) sunt considerate cheltuieli deductibile, sponsorizările efectuate către organizații non- profit, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

1. sunt în limita a 3‰ din cifra de afaceri;

2. nu depășesc mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.

 

Puteți dona acum pentru Asociatia “Surâsul Albastru” 20% din impozitul pe profit!

Detalii aici — http://www.surasulalbastru.ro/?page_id=43