Povestea Gabrielei a început în urmă cu şase ani, într-un sat de lângă Iaşi.

12896386_1121673317902865_1338761291_o

 

 

 

 

 

 

 

 

Fetiţa este al doilea copil al unei familii ce şi-a dorit mereu să fie fericită. Nimic nu arăta că parcursul micuţei nu va fi cel firesc, pe care îl cunosc majoritatea părinţilor. Adică după gângurit să vină primele cuvinte, apoi cântecele sau poezioare, jocuri, prieteni şi toate amănuntele ce fac o copilăriei fericită. Nu vorbea, iar la vârsta de patru ani am mers la medic. Ne-a gândit noi nu ar fi în regulă anumite lucruri, dar mai auzeam pe unul care spunea că şi el a vorbit mai târziu, pe altul care cam tot acelaşi lucru susţinea. Apoi nu toţi copiii sunt la fel, au etape diferite de dezvoltare”, ne-a spus mama copilei.

Medicul nu le-a dat o veste bună, iar primele recomandări le-au făcut să le îngheţe inima părinţilor. Aşa au început drumurile la Iaşi, la specialiştii în psihiatrie, la Direcţia pentru Asistenţă Socială, aşa au început tot felul de evaluări la finalul cărora să audă un cuvânt pe care nu îl cunoşteau – autism. Cum, copila lor cu ochii negri ca mura avea aşa ceva? Nu ştiam mare lucru, nici informaţii nu am avut prea multe de unde obţinem. Am aflat, în urmă cu jumătate de an, de la cei de la direcţie, despre Asociaţia «Surâsul Albastru» şi am venit aici. Fetiţa a intrat în programul de terapie şi se văd rezultatele”, a completat mama copilei. Primul lucru pe care le-am făcut când a venit la centru a fost să o ajut să aibă încredere în mine. Încredere că pot să o țin de mână când îi este frică, că o ajut când nu știe și că mă bucur pentru fiecare bucurie a ei. Acest copil special cu chip senin și inocent are nevoie de atenție, răbdare și perseverență în tot ce vrem să o învățăm, atât eu, cât și părinții, noțiuni elementare de care are nevoie să se adapteze”, a spus Andreea Tărcăoanu, terapeutul care a ajuns prietena copilei.

 

Citeşte şi Peste 350 de ieşeni au fost alături de copiii cu autism

Mica Sirenă” va merge la şcoală

Gabi merge la o grădiniţă din programul de masă şi îi place. Doamna, aşa cum îi spun toţi prichindeii educatoarei cu suflet mare, o ajută, o susţine, se bucură de orice program al micuţei, la fel ca şi terapeutul cu care lucrează la asociaţie. Au fost și sunt momente în care nu mi-a dat drumul la mână fiindcă o speria camera nouă în care lucram, momente în care mi-a arătat ce vrea sau m-a dus de mână până la raftul cu cartea preferată «Mica Sirenă», sunt în continuare momente în care râdem împreună când ne jucăm cu parașuta-cearșaful nostru colorat, dar sunt și momente în care, supărată fiind, încerc să o liniștesc și să îi arăt că sunt alături de ea”, a adăugat Andreea. Din toamnă, Gabi va merge la şcoală, în clasa pregătitoare, emoţiile sunt mari, dar până atunci fetiţa lucrează cu terapeutul la asociaţie:Am câştigat și încerc în continuare să îi câştig încrederea. Mă bucur că lucrez cu această fetiță minunată, cum mă bucur de fiecare copil cu care lucrez” . Contează foarte mult pentru ea implicarea tuturor persoanelor din jurul ei pentru a o ajuta, aşa cum contează şi dragostea familiei.

Fetiţa cu ochi negri a fost inclusă în programul gratuit, oferit de asociaţie pentru trei copii în urma unui eveniment caritabil.

 

Dacă doriţi să ajutaţi copiii cu autism puteţi face donaţii în în contul asociației:

Cont IBAN: RO31BRDE240SV04984172400 BRD IAȘI.

Vă invităm să ne fiţi alături şi în campania 2%!

Puteți descărca formularul 2% aici – http://tinyurl.com/h9pncs3

Contribuția oricui este importantă indiferent de valoare, pentru că întotdeauna se va transpune în fundamentul edificiului social dedicat copiilor cu autism.