Doi ani s-au împlinit de când în familia lui Andrei a apărut un membru nou – autismul. Un personaj nevăzut și tăcut, un fel de umbră care se vrea iubită. Pentru Andrei a fost ca un fel de prieten de joacă, autismul însoțindu-l mereu la orice șotie ar fi făcut și va mai face. Merg împreună în parc, dorm împreună, mănâncă împreună, se joacă și visează împreună. Le-ar plăcea să aibă mai mulți prieteni, dar oamenii din jur nu prea înțeleg. Și pentru că autismul este tăcut, nu știe a spune vorbe care să-i aducă amicii dornici de joacă.

 

1

 

 

 

 

 

 

 

Trei ani avea copilul când medicul de familie i-a recomandat și un consult la un medic psihiatru, care a notat pe fișa lui Andrei tulburare din spectrul autist. “Nu am vrut să cred, de fapt nici acum nu sunt pe deplin convinsă. Andrei nu are multe din elementele descsrise de literatura medicală. Pentru mine a fost o a doua lovitură, după un diagnostic pus la un an și jumătate, când ni s-a spus că băiețelul are o afecțiune cu care va trebui să fim mereu atenți. El are un istoric medical încărcat și chiar dacă am văzut că nu vorbește ca alţii, chiar dacă am observat că unele comportamnte sunt diferite, am pus pe starea lui sensibilă. Așa ne-au spus toți specialiștii la care am apelat și am fost la logoped, la psiholog și la mulți alții”, a povestit mama copilului.

După ce parafa medicului psihiatru a izbit din nou în inima mamei, a venit o întrebare firească pentru orice părinte care dorește să-i fie alături copilului. “Ce-i de făcut?”. “Ne-am interesat și am mers, la început, la Fundația «Star Of Hope», apoi am continuat la Asociația «Surâsul Albastru», era mai aproape de casă. Andrei a început lucrul și sunt rezultate. A început să vorbească mai bine, interacționează cu ceilalți copii, se vede că se lucrează, că este acceptat. Vine cu plăcere la orele de terapie și întreabă mereu de Lidia (terapeutul cu care lucrează – n.n.), a continua povestea mama copilului. Ea și-ar dori ca rezultatele obținute de prichindel în centru să fie replicate și la grădiniță, să fie valorificate și în societate, dar lucrurile nu stau deloc așa. “Copiii cu autism nu sunt acceptați și este foarte dureros să vezi cum oamenii mari se îndepărtează de noi când ne văd în parc ori cum alți copii sunt ținuți deoparte de noi. Ce viitor poate avea un copil când este respins, când vede și simte că este dat deoparte?, s-a întrebat din nou mama băiatului.

Din punctul ei de vedere ar fi nevoie de o mare schimbare de mentalitate, de sprijin mai mult pentru integrarea acestor copii. “Și ei pot face lucruri, învață mai greu, dar pot și ei pot fi de ajutor. Cu sprijin, ei pot ajunge să fie independenți și îmi doresc din tot sufletul acest lucru pentru Andrei și toți copiii cu autism. Să fie acceptați, integrați, să se simtă folositori fiindcă pot dovedi acest lucru, este convinsă mama lui Andrei.

Andrei este un copil vesel, doritor de zâmbete şi ţopăială. “M-a învăţat ce înseamnă o furtună de zâmbete ce-şi găsesc locul în sufletele celor din jurul său. În fiecare zi avea zeci de cereri de genul «Scoate, scoate», referitoare la instrumentele muzicale şi la orice obiect care scoate vreun sunet, motivaţia lui fiind destul de mare — «Să dispară orice sunet ca prin magie». Odată cu venirea primăverii, Andrei ne-a oferit cel mai frumos mărţişor: a reuşit să-şi învingă teama de sunete, acceptând asculte cântecele şi cânte singur la pian. Acum poate sta împreuna cu copiii la orele de socializare, îi acceptă cante şi reuşeşte cânte împreuna cu ei”, am aflat de la Lidia Balint, terapeutul care lucrează cu Andrei.

 

2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Copilul a fost inclus în programul gratuit, oferit de asociaţie pentru trei copii în urma unui eveniment caritabil.

Dacă doriţi să ajutaţi copiii cu autism puteţi face donaţii în în contul asociației:

Cont IBAN: RO31BRDE240SV04984172400 BRD IAȘI.

Vă invităm să ne fiţi alături şi în campania 2%!

Puteți descărca formularul 2% aici – http://tinyurl.com/h9pncs3

Contribuția oricui este importantă indiferent de valoare, pentru că întotdeauna se va transpune în fundamentul edificiului social dedicat copiilor cu autism.