Mirunei îi place să danseze, iubește baletul și visează în secret să poartp un tutu pe scenă, iar publicul să o aplaude. Dorința micuței ar putea fi îndeplinită nu peste mult timp pentru că Miruna este o luptătoare. În doar un an, de când vine la ședințele de terapie de la Asociația „Surâsul Albastru” a făcut progrese foarte mari.

Povestea copilei a început în urmă cu mai bine de șase ani, când mama și-a ținut în brațe al doilea născut, o fetiță minunată pe care a așteptat-o mult timp. Nu avea de unde să știe că bucuria îi va fi umbrită de niște nori grei, de grijile pe care și le făcea în ceasurile târzii din noapte când gândurile alungau orice clipă de somn și orice vis. Pe când copila avea cam doi ani și șapte luni, părinții au decis că e momentul să o înscrie la grădiniță. „Avea probleme de vorbire și hiperactivitate. Ne-am propus să o ducem în colectivitate cu gândul că astfel va repara deficiențele de vorbire și poate să reușim să stăpânim și hiperactivitatea. Miruna a mers cam vreo trei luni la grădiniță, răstimp în care auzeam mereu aceleași lucruri – că sunt probleme, că nu stă pe scăunel, că nu prea participă la activități. Nemulțumirile au luat sfârșit într-o zi de ianuarie când ni s-a pus în față o hârtie și ni s-a spus că din acel moment educatoarele nu-și mai asumă responsabilitatea pentru comportamentul copilului”, am aflat de la Cristina, mama copilei. Alternativa era fie un însoțitor, fie o altă grădiniță…

După șocul inițial și durerea pricinuită de vorbele dure aruncate în față, părinții au decis să facă investigații, iar prima oprire a fost în cabinetul unui medic neuropsihiatru, unde diagnosticul a fost o întârziere în vorbire. Așa a început terapia la o altă asociație, apoi drumurile birocrației pentru întocmirea dosarului care poate aduce și sprijin financiar din partea statului. Terapia a continuat cu cinci ore de lucru pe zi, apoi Miruna a fost înscrisă la o altă grădiniță, unde nu i-a fost foarte ușor.

Drumurile către medici, terapeuți și alte persoane de la care părinții au așteptat ajutor pentru copila lor s-au încheiat anul trecut, în momentul în care au deschis ușa Asociației „Surâsul Albastru”. „Treceam zilnic prin fața centrului, simțeam că mă atrage ceva. Într-o zi l-am rugat pe soțul meu să facă o programare, iar de atunci Miruna a fost primită în familia noii asociației”, a continuat mama povestea copilei.

Timpul și terapeuții au lucrat în favoarea Mirunei, care în doar un an a recuperat foarte mult. Dacă la început copila nu vorbea, nu susținea privirea și multe alte dificultăți în comportament, acum totul este înspre bine. Într-un an a avut o evoluție spectaculoasă, persoanele care o văd recunosc acest lucru. Copila lucrează zilnic câte o oră, participă la activitățile de socializare, are prieteni, iar din toamnă va merge din nou la grădiniță. Până atunci va continua să se joace, să se plimbe cu bicicleta, să danseze și să viseze că într-o zi va ajunge balerină. „În cazul fiecărui copil cu autism este foarte important suportul familiei. Noi lucrăm foarte mult și acasă, scriem, citim, desenăm, modelăm plastilină, ne jucăm și cu noul ei prieten, un cățel. Eu sunt foarte fericită de evoluția ei și le spun deseori acest lucru terapeuților de la Asociația Surâsul Albastru. A ajutat-o foarte mult faptul că a avut continuitate, că s-a lucrat sistematic cu ea. Singuri, ne-ar fi fost foarte greu, nu am fi știut cum să ne comportăm cu ea. Am învățat și noi multe lucruri din această experiență și vom continua atât timp cât va fi nevoie. Drumul e lung, dar sunt convinsă că vom reuși”, a încheiat Cristina Petraru o parte din povestea Mirunei.

Copilei îi place foarte mult la centru, unde are jucării, jocuri și unde face lucruri cu drag. Abia așteaptă să meargă la cursurile de dans și de balet. Își dorește să devină balerină la fel ca și micuțele pe care le-a aplaudat la concertul de Crăciun oferit în dar de către Asociația „Surâsul Albastru”. Vrea să danseze într-o rochiță albastră, așa cum aveau micuțele balerine de pe scenă.

„Surâsul Albastru“ este o asociație nonguvernamentală, cu personalitate juridică română, înființată în 2012, și este licențiată ca prestator de servicii sociale – terapie persoane diagnosticate cu autism de către Ministerul Muncii. În 2014, a deschis Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale Comunitare pentru Persoane cu Dizabilităţi, unde a oferit terapie la peste 200 de copii. Grupul de terapeuți lucrează zilnic cu micuții, iar rezultatele se văd. În cei cinci ani de activitate au fost recuperați mulți copii, care merg acum la grădiniță sau la școală, în învățământul de masă. Viziunea asociației este schimbarea percepției la nivel de societate a ideii de autism asociată unei persoane condamnată pe viață, în autism – persoana specială cu posibilitatea de integrare și autonomie, care poate aduce contribuții comunității în care trăiește.

Dacă doriți să sprijiniți asociația, puteți face donații în contul IBAN: RO31BRDE240SV04984172400 BRD IAȘI.