Când un copil este prima oară diagnosticat cu autism, adesea părinții se străduiesc să găsească serviciile potrivite, doctori, școli și terapeuți. Ceea ce nu anticipăm întotdeauna este că relațiile cu prietenii, familia și vecinii se schimbă. Dintre aceștia, unii rămân aproape de noi, făcând tot posibilul să ne ajute și să fie alături de copilul nostru, indiferent de diagnostic. Alții, însă, fie stau cuminți deoparte, fie renunță complet la relația de prietenie. Cum îți poți ajuta prietenul? Cum îl poți ajuta pe copilul lor? Potrivit autismspeaks, iată 8 lucruri pe care le poți face ca să ajuți membrii unei familii al cărei copil a fost diagnosticat cu autism.

1. SĂ FII ALĂTURI DE EI. Pare banal, dar părinții copiilor cu autism au nevoie de cineva să îi asculte și să întrebe cum se descurcă. Ca prieten, s-ar putea să nu înțelegi toți termenii de specialitate privind această afecțiune, dar mamele și tații copiilor cu autism vor adesea să vorbească despre copiii lor.

2. SĂ DISCUȚI CU EI DESPRE AUTISM. Mulți părinți ai căror copii suferă de tulburări din spectrul autismului sunt mai mult decât doritori să vorbească despre autism. Dar sunt și părinți care nu vor să dezvăluie diagnosticul, să vorbească despre autism sau despre cum le afectează copiii. Alți părinți ar putea să fie într-o fază de negare a diagnosticului și nu vor vrea nici măcar să pronunțe cuvântul ”autism”, cu atât mai mult să discute despre subiect. Deci ce să faci ca prieten? Lasă-l pe prietenul tău să aducă vorba despre autism, dar întreabă-l ce face copilul. Chiar dacă un prieten refuză să vorbească, el va aprecia totuși dacă întrebi ce face copilul lui în general, fără să discuți despre autism. Dacă prietenul tău este deschis în privința diagnosticului, e bine să dai dovadă de interes în ceea ce privește copilul și subiectul autismului.

3. CUM ARATĂ UN COPIL AUTIST? Pare o întrebare ciudată. Dar știu că au fost momente când oamenii l-au întâlnit pe fiul meu și au făcut un comentariu de genul „Nu pare că are autism.” sau „Nu arată că ar fi suferind de autism.” Interesant este că autismul nu ”arată” în vreun fel anume. Da, unii dintre copiii noștri ar putea avea caracteristici comportamentale și sociale similare, dar sunt foarte diferiți între ei.

4. PRONOSTIC. Suntem întrebați de multe ori: „Care este pronosticul?”, „Va scăpa de autism?” „Va merge la facultate?”. Adevărul pentru mulți dintre noi este că nu putem face pronosticuri în legătură cu copiii noștri și că subiectul poate fi sensibil. Din moment ce nu știm ce se va întâmpla, viitorul poate părea de speriat, o necunoscută. Spre deosebire de părinții copiilor tipici, care fac planuri legate de facultate sau cariera profesională a copilului lor, adesea nu știm cum vor fi copiii noștri din punct de vedere educațional, social sau comportamental când vor fi adulți tineri. Ne îndreptăm spre acest viitor acceptând și variabile necunoscute pe măsură ce ne facem planuri.

5. INFORMAȚIA. În ultima vreme au fost la știri multe povești menite să conștientizeze lumea în ceea ce privește autismul. Dacă ai un prieten care este deschis la discuțiile despre autism, a-i trimite astfel de informații este o modalitate bună de a demonstra că îți pasă. Doar pentru că avem un copil afectat de autism nu înseamnă că știm neapărat ultimele noutăți din lumea autismului. Părinții nu sunt de acord cu toate tipurile de tratamente sau cauze posibile ale autismului. Unii reacționează puternic uneori față de studii, articole etc.

6. ÎNTÂLNIRI DE JOACĂ ARANJATE CU PRIETENII.  Dacă ai o prietenă al cărei copil este afectat de autism, invit-o cu copiii pe la tine, ca aceștia să se joace împreună cu ai tăi. Va fi oare o întâlnire de joacă tipică? Poate că da…, poate că nu, în funcție de copii. Chiar dacă această întâlnire este puțin ieșită din comun, ea le va oferi copiilor cu autism oportunitatea de a învăța comportamente/abilități sociale tipice de la alți copii. Copiilor tipici, întâlnirea de joacă le poate oferi o lecție de acceptare și toleranță față de persoane care sunt altfel decât ei.

7. NU JUDECA. Chiar dacă este vorba de o privire lungă, plină de dezaprobare, într-un magazin, sau de comentarii venite din partea unui membru al familiei în legătură cu modul în care ar trebui „să-ți disciplinezi mai bine copilul”, majoritatea părinților care au un copil afectat de autism au fost supuși judecății celorlalți. Ținând cont de faptul că ne trăim viața sub un clopot de sticlă, cu nenumărați terapeuți în casa noastră și nesfârșite programări la doctor, adesea ne săturăm de „sfaturile” celorlalți care nu au un copil autist. Oricât de constructivă ți s-ar părea critica ta, fii atent că exprimarea ei ar putea duce la deteriorarea sau încetarea relației de prietenie.

8. CONFIDENȚIALITATE. Unii părinți sunt foarte deschiși să vorbească despre copiii lor și despre diagnosticul lor. Dar alți părinți s-ar putea să nu-și dorească să vorbească despre autism cu cineva, cu excepția, poate, a unui prieten sau membru al familiei. Confidențialitatea este cu atât mai importantă pentru un părinte care a ales să nu le dezvăluie celorlalți diagnosticul copilului său.